Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Pași albi
Pășesc pe-a vieții cale în iarna care-ncearcă
s-acopere povestea de pași lăsați în urmă
cu albul din noianul de fulgi ce vin în turmă
să-mi șteargă urma clară, sau chiar să o întoarcă.
Parcurg urcușul singur, călcând pe stratul moale
ce-acoperă atâtea povești din alte visuri
ce au parcurs cărarea și au lăsat doar scrisuri
citite printre gânduri, în timp ce merg agale.
Întorc, ușor, privirea, sunt multe urme șterse,
sau poate-s prea departe, sau unghiul mă înșeală,
căci gânduri mustrătoare mă scot din amorțeală
și văd imagini clare, mai multe și diverse.
Sunt chipuri de femeie în gânduri, printre urme,
ce mă îndrumă-n viață, ce-mi însoțesc parcursul,
văd chipul mamei mele, și chiar i-ascult discursul,
mai văd un zâmbet care din dor mai vrea să curme.
Văd chipul Ei, mai apoi, al celei mai iubite,
cea care multe urme alături mi le-așterne,
privind urcușul aspru cu-aceleași griji materne
și-mi dă, ca de plecare, săruturi nesfârșite.
Mă-ntorc din nou spre munte, încerc să țin cărarea,
și nu mă mai simt singur, nu simt nici oboseala,
las urme apăsate și uit și răfuiala
cu iarna, căci în munte e ea acum: chemarea.
poezie
de
Daniel Vișan-Dimitriu
din
Oare
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice