Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Vechiul țol
Era un țol, călcam pe el cu milă,
Afară pus, la ușă, la intrare,
Pe lutul prispei zilnic copt de-un soare,
Ce-n zori grăbit, urcând plin de sudoare,
Se cobora cu roua pe șindrilă;
Bunica, din hăinuțe vechi și roase
Ce le-am purtat pe rând crescând mereu,
Prin ițe le-a țesut un curcubeu,
De care știe numai Dumnezeu
Pe câți i-au încălzit în ierni geroase...
Pășesc pe el cu-atâta-nfrigurare,
Șuvițe de culori pale și vii,
Dureri stau împletite-n bucurii
A' celora ce-am fost cândva copii...
Pășind pe el îl simt pe fiecare;
Am fost plecat demult din casa-aceea
Lăsând închisă-a mea copilărie,
Pe prispa coșcovită și pustie
Doar țolul e, la ușă, mărturie,
Sub care stă și azi ascunsă cheia...
poezie
de
Valeriu Cercel
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice