Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Metaforă
Pe un tărâm necunoscut
Rupt parcă din povești
Trăia, fără să fi văzut
Meleaguri pământești,
O fată, cum doar Eminescu
Știa să o descrie.
Era... ca o metaforă
Închisă-n poezie!
Lacrima Lunii îi spăla
Obrazul, fruntea, gura...
Iar noaptea, mai că-și învelea
Și gândul și făptura
Cu aripile unui înger
Menit s-o protejeze
De răul care-ar fi putut
Să o atragă-n mreje.
Dar ea, pierdută-n depărtări
Privea planeta albastră
Și se visa adeseori
O pasăre măiastră.
Să zboare până unde viața
Lega la căpătâi
Un început... Apoi s-atingă
Lumina Soarelui,
Din asfințitul sângeriu
Un chip să se arate
Nici prea devreme, nici târziu
Prin dragoste s-o poarte.
Era un vis. Habar avea
Că-ntregul Univers
În juru-i se înlănțuia,
Ca versul de alt vers
Și că Pământul cu oceane,
Câmpii, grădini de flori,
Cu munții - stând drept paravane
De vânt, ploi și ninsori -
Nici c-ar mai fi părut albastru
De n-ar fi existat
O fată, cum doar Eminescu
Și-ar fi imaginat!
poezie
de
Dana Ene
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice