Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Conștiință trează...
Îmi pun repetativa întrebare
Cum de-am putut atât să te iubesc?!
Și-mi dau răspuns cu mare resemnare
- Că e normal sau poate prea firesc.
De multe ori am vrut ca să renunț
Dar conștiința mea solicitată.
Îmi repeta într-una ca anunț
Că nu va accepta ea niciodată.
Am stat de-atâtea ori cu ea la sfat
M-a-nmărmurit de câte poate ști.
De-aceea niciodată n-am ratat
Vreo vorbă care ar putea minți.
Eu știu că nu e loc de complezență
Iar vorbele sunt spuse provizoriu.
De-aceea regretăm a sa absență
Să nu cădem cumva în derizoriu.
Adeseori destinului ne-am cedat
Însă doar ea știut-a să reziste.
Și interogatoriu de a acceptat
E pentru că n-a vrut ca să insiste.
În viața mea au mai și existat
Momente de suspans sau chiar supliciu.
Dar niciodată ea n-a pregetat
Să-mi dea un sfat sau poate un indiciu.
Tot ce vă spun acuma e poveste
Nimic nu e concret, chiar dac-aș vrea.
Iar calea de urmat în viață este
Dictată de dorința de-a putea.
De multe ori mi-am pus o întrebare
Cum de-am putut atât să te iubesc?!
Fără ca eu să fiu măcar în stare
Să te privesc fără să-nmărmuresc.
E o-ntrebare cu un iz retoric
Ce se-ntâlnește doar la tine-n vis.
Și rătăcind acuma prin cuvinte
Încerc să fac acum ce am promis.
Eu mă întreb acum c-un fel de ciudă
- De ce nu aș putea eu să renunț?!
Dar e păcat de vreme și de trudă
Iar tot ce fac nu este un denunț.
De multe ori am vrut ca să renunț
Dar conștiința mea solicitată.
Îmi repeta într-una ca anunț
Că nu va accepta ea niciodată.
poezie
de
Florin Cezar Călin
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice