Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Către Eminescu
Eminescu! Graiul razelor scântietoare-n veșnicie,
Poetul cu sufletu-lumină și gândurile-n cer.
El cheamă cu a sa privire, inimi torturat-n nefericire, Dăruindu-le mașina trecerii în destine cu prietnicie.
Maestrul ce întinse mâna spre bolta înstelată,
Atingând cu degetul, fiecare stea imaculată.
Ah, omul frumuseții! Plete lungi, negre ca noaptea,
Cu gene ca perdelele unor ferestre nemărginite,
Ce tăinuiau, scrisul unor chinuri viitoare adormite.
Natura, fiindu-i muza sălbatică ce se zbătea,
Pentru liniștea geniului ce-n lume suferea,
De neînțelegerea limbilor ascuțite ce-l împungea.
Și oare cum are cheia oricărei uși?
Pășind în case dezgolite ca un sfânt.
Glasul mângâitor, făcându-i pe duhuri să fie duși,
Lăsând în locuințe un cald vânt
Pentru răscoală inimilor ușoare,
Care mai apoi, au dat viață fiecărui cuvânt ce moare.
Îți mulțumesc, dascăl și sfătuitor al sufletului dezorientat,
Că înveți ucenicul, să dezlege viața ce l-a accidentat.
Îți mulțumesc, pentru discuția petrecută-n doi,
Când spiritul plânge în tihna norilor moi.
Îți mulțumesc, căpetenie a mării albăstrii,
Că preschimbi valurile în lumi vii.
poezie
de
Gabriela Spătaru
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice