Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Lumina din asfințit
Din lumea-ntunecatelor povești
spre care am plecat, am o dorință:
să iau cu mine singura ființă
ce, într-o zi, mi-a spus: "Doar tu îmi ești".
Merg spre tărâmul vechi și cunoscut
în care am pierdut-o-ntr-o furtună
cu fulgere din ochi, ce-aveau s-apună
tot ce a strălucit la început.
Mă-ndrept spre lumea ei, spre lumea rea
în care-s oameni cu mai multe fețe
și unde ea m-așteaptă cu tristețe
și încă speră în venirea mea.
Se-aude un vacarm în depărtări,
cuvinte aruncate, fără sensuri,
departe de-nțelegeri sau consensuri,
spre surzii ce le-ascultă-n patru zări.
Să merg în lumea ei? Să mă opresc?
De ce aș încerca? De ce-aș mai merge
pe urmele ce singură își șterge,
știind și ce aș vrea, și cum gândesc?
Pe calul meu, ce singur s-a oprit,
alung din minte ultima dorință;
fac drumu'-ntors, căci nu e cu putință
lumina s-o întorci din asfințit.
poezie
de
Daniel Vișan-Dimitriu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice