Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Stuful de liliac
Era o zi senină ca fruntea de fecioară
Ce neturburată de-ai patimelor nori,
O zi în care șoapte de îngeri se coboară
Și vin pe-o adiere să cânte printre flori.
Subțiri ca o dantelă urcau mereu din apă
Clădiri de nori fantastici ocoale dând pe lac,
Și prins de-o rece stâncă pe care vântu-o sapă,
Gemea mușcat de vânturi un stuf de liliac.
Plăpândele lui ramuri abia înmugurite,
Văitându-se pe soarta ce-acolo le-a sădit,
Nainte de-a-și da rodul mereu învinețite
Când ea veni să șeadă sub stuful oropsit.
Atunci acele ramuri deodată înfloriră
Ș-o ploaie azurie vărsată peste noi...
O! Doamne, acele clipe ce repede pieiră...
Uscat e liliacul și nu mai suntem noi.
poezie celebră
de
Alexandru Macedonski
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice