Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Veșnicie, dulce iluzie
De nu vine nemurirea sub teiul cel bogat
unde pasărea de aur și-a făcut cuib curat,
de teamă mă voi ascunde într-un colț de lume
unde nici moarte nu va putea să mă dărâme.
Voi construi de la zero un mare imperiu
clădit pe cinste și prețios frumos,
străin de orice lege a vechii lumi
unde oameni nu pot trăi decât cu stăpâni.
Dacă am un soare deasupra capului azi
și-ntins în iarba îl pot privi în voie,
la ce-mi trebuie aur și pietre rare
când a trăi în mine mi-e singura nevoie?
Tâlharii acoperiți cu straie aurite
mână cârdul impresionant de vite
ce se sperie de la o simplă vorbă
că Dumnezeu e în cer și viața-i probă.
Și pe mine întâmplarea m-a adus aici
în viața mea ce are un singur stăpân,
inima curată ce tot timpu-mi vorbește
și mă ajută să aleg ce-i rău sau bun.
Să cred în alte forțe nu-i bine,
de la început mă aplec în jug
și văd că nimic nu se schimbă,
toate-s noi ca la început.
Dacă totul nu-i decât nebunie
și iluzie în propria mea minte,
râuri de aur ce-și sapă-nainte
în inimile voastre frumoase morminte?
Mă cuprinde, uneori, o mare teamă
văzându-i pe cei dragi cum se sting,
morții mei sunt cei mai morți,
neputând să-i strig sau să-i ating.
Ce rămâne după noi nu contează,
de ești tâlhar sau om cinstit,
moartea are o singură balanță
cu greutate de neclintit.
poezie
de
George Cătălin Cudalbu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice