Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Prin Roma lui Ovidius
poetului latin Publius Ovidius Naso, exilat la Pontus Euxinus
Când ai plecat din Roma,
Te-au plâns, poete, aștrii,
Iar îngerii din ceruri
Vărsau din ochi albaștri
Potop de-amare lacrimi
Aflând ce cruntă soartă
Spre-îndepărtatul Tomis
Al tău exil te poartă...
Pe marmura cea sobră
A vechilor palate,
Pe Viile de tine
Atât de mult umblate,
Se revărsa un vaiet
Din piepturi de fecioară
Cerând, vai, îndurare,
Ca versul să nu moară!
Dintre femei, din aur,
Ai fost ursit să pleci
La Pontus Euxinus
Modest ca să petreci,
Pe lângă geții liberi
Să viețuiești o vreme
Sperând, din suferință,
La Roma să te cheme.
M-au dus prin Urbe pașii
Acuma, peste ani
Și întrebat-am Tibrul
Și parcul cu platani,
De știu de firul vieții,
De-a bardului iubire,
De jertfa împlinită,
Mult mai presus de fire.
Am întrebat și piatra
Augustului mărit:
--Pedeapsa lui Ovidius
De unde-a răsărit?
Dar peste tot răspunsul
Mi-a fost șoptit în taină
Și însuși împăratul
A dat tăcerii haină...
Tărâmul ce odată
Te-a luat în găzduire
Îți poartă amintirea
În veșnică iubire.
Iar stihurile tale
Pieirii n-au fost date,
Izvod latinității
Și astăzi sunt scandate.
poezie
de
Gabriela Gențiana Groza
din
Rostiri
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice