Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Poporul român este un popor sfânt. Un popor care este sub controlul și sub ochiul divin al Fecioarei Maria și al lui Iisus Hristos. Noi de două mii de ani ne știm în această credință, dar anii dinainte de Hristos au fost tot anii lui Hristos, pentru că venirea Lui a fost în momentul oportun, dar El a existat din toate timpurile. Noi suntem supravegheați de ochiul divin de când acest popor a luat naștere, fiind considerați ca aleșii lui, pentru că prin păstrarea tradiției muzicale, a sunetului divin, noi ne-am păstrat însăși întreaga divinitate în Iisus Hristos. Aceasta este părerea și convingerea mea.
Gheorghe Zamfir
în
interviu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice