Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Mamă
Copil al meu din pântec, om al meu,
Mă chinuie dileme nesfârșite
Și nu mă pot decide și mi-e greu
Și nopțile mi-s albe, chinuite.
Firesc e să te-aduc în astă lume
Spre care te-am pornit și să te nasc,
Să te botez apoi să-ți dau un nume,
Dar, vai, câte pericole te pasc!
Va trebui să-nveți durerea ce e,
Să-ți iei din răul lumii și tu partea,
Să lupți pentru un crez sau o idee,
Ca în final să te aștepte moartea.
Mă tem acum că nu vei înțelege
De ce există-n lume ucigași,
De ce infracțiuni, fărădelege,
De ce perfizi și trădători și lași.
De ce atâta inegalitate,
De ce flămâzi ce satură-mbuibați,
De ce acces filtrat la sănătate,
De ce atâta ură între frați.
De ce să te conducă aserviții,
De ce să suferi pentru că ești drept,
De ce tot ies în față nesimțiții
Și-i dat deoparte omul înțelept.
Și totuși, dacă nu te-aș naște viu,
Cum aș putea să-mi iert că te-am lipsit
De șansa ta de-a alerga zglobiu
Prin ierburi, prin păduri, prin fân cosit?
Cum să te-mpiedic să privești la stele,
Și să visezi că poate vei zbura
Cu nave spațiale printre ele,
Că lumea-ntreagă poate fi a ta?
Cum să nu vezi în floare liliecii?
Cum să nu simți miresmele de tei?
Cum să nu juri iubire pe toți vecii,
Plimbându-te prin parcuri, pe alei?
Cum să te-mpiedic, iarăși, vinovată,
Să mângâi câini și cai, pisoi zglobii?
Cum să nu simți ce-i dragostea curată
Și fericirea de-a avea copii?
Am să te nasc, odor al meu, să știi,
Și-am să te-ndrum prin viață cum se cere,
Am să te-nvăț să cauți bucurii
Și-am să-ți arăt că viața-i și durere.
Ai să trăiești din plin, înțelegând
Că trebuie și soare, dar și nori
Și viu printre asemeni petrecând,
Vei învăța, încet, încet, să mori.
poezie
de
Petru Ioan Gârda
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice