Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Busola nu-i de vină
O parte a lumii nu lasă nici o scrisoare în urmă-i,
nu de altceva, fără nici o aluzie,
însă că ar citi-o cealaltă parte a lumii și ar muri de rușine,
nu-i decât o iluzie. De fapt, lumea nu mai citește nici o scrisoare.
Nu se mai poartă busolă în buzunare.
Scrisorile, lumea le aruncă. Nedesfăcute. Sau le ia cu ea
pe tărâmul drept, în buzunarul de la piept,
în locul busolei absolute,
să nu-i ierte bietului obiect,
nici de-i cu argint poleit, adevărul închipuit.
Cum să arăți numai nordul?
De ce nu sudul, mușchiul uscat pe trunchiul bătrân,
sau galbenă iedera verde?
Nimic limpede nu se vede. De ce să descrii nordul,
te întrebi, limpede, după umbra unui băț la amiază,
când ar părea totul mai simplu prin perifrază?
Nu nordul, nu întinderi de frig, nu pământul ud,
acum, soarele bate numai din sud. Asta e tot. O vastă rețea de fum,
de ironii, un fel de iederă atinsă de frig, pătată de scrum.
Nu m-am dezvațat să mă dezbar de obiceiuri, de teorii - pentru unii, acre -, nici de a distinge nordul între simulacre.
Astăzi, în această veșnică iarnă, cum și ce se mai poate distinge?
Niciun vis nu se poate atinge.
Asta e tot. Busola nu-i de vină, nici nordul însuși, fără torță în mână.
poezie
de
Marilena Tiugan
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice