Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Testament
Mă anunță Poștărelul că-mi aduce o scrisoare,
că de viață Mosorelul duce lipsă, nu mai are!
Așteptam pe prispa casei ca să mi se-aducă plicul
și-mi pusei în fundul plasei ca avere mai nimicul.
Cea cu coasa dacă vine, tot pe mătură călare,
orice i-aș da nu-i convine, n-o să am nici o scăpare.
Nu știu ce-o să iau cu mine, nici gol nu pot să rămân,
mă îmbrac cum se cuvine că n-am fost nicicând păgân.
Bogăția mea rămâne, le-o las lor pe-acest pământ,
mă dau Ție, tot, Stăpâne, nu vreau să-i văd suspinând.
Iau cu mine doar mândria că i-am îngrijit mereu,
că mi-am făcut datoria și nu i-am lăsat la greu.
Dar nu vreau ca să mă plângă, nici să scrâșnească din dinți,
mâna cu toții să-și strângă din respect pentru părinți.
Ca mâncare vreau decât roșii cu brânză și ceapă,
dar, să nu-mi rămână-n gât, îmi iau o cană cu apă.
O s-o-nfășor cu fir roșu ca să nu fiu deocheat
când vreo babă-mi zice "moșu'" să mă prefac supărat.
Nu vreau vin, eu beau doar țuică, nu este mare scofală,
iar neveste-mi îi spui că este apă minerală.
Nu-mi da, Doamne,-n cap cu parul, bate-mă cu busuiocul,
am avut noroc cu carul, dar n-am știut păstra locul.
Drumul vieții-a fost spinos, prea rar câte-o bucurie,
am iubit ce-a fost frumos și-am căzut la ananghie.
M-am distrat cât am putut, n-am murit de plictiseală,
rău la nimeni n-am făcut, dar nici n-am dat socoteală.
Doar Ție, Doamne, îți cer să fii Bun și să fii Drept,
dac-o fi astăzi să pier fă-mă un pic înțelept,
povară nu vreau să fiu, ia-mă mai pe înserat,
că am sufletul pustiu și de gânduri măcinat.
M-oi duce-n vale, pe luncă, înapoi să nu mai vin,
când toți cântă și mănâncă, băutură au din plin.
Poate peste luni de zile or observa că nu sunt,
iar la rugăminți umile să nu-i pedepsești prea crunt.
Ia-le plânsul, dă-le DOR-ul, lasă-i să se zvârcolească
și adapă-i la Izvorul care să-i tămăduiască.
Ia-le boala, dă-mi-o mie, nu le fă zile amare,
voi trimite-o în pustie pentru mulți ani de calmare.
Ia-le ura și mânia, nu-i lăsa să se-nvrăjbească,
redă-le copilăria că știau să se iubească.
Ia-le jalea și tristețea, dar să nu le dai povețe,
lasă-le-n schimb tinerețea și puterea ca să-nvețe:
de la Munți să ia tăria și forța de-a îndura,
Marea să le dea furia de a se reinventa.
Faptul că zidești o casă și apoi sădești un pom
pe orice Om îl apasă până crește-un Pui de Om.
Lăsai pragul, uitai plasa, pe drum căutai degrabă
să sfințească masa, casa, pentru tămâiat vreo babă.
Dar pe drum e zarvă mare, aleargă unii hai-hui,
Poștărelul treabă n-are, umblă prin sat cărăui.
Schimbă tolba cu paharul și-acum zace într-un șanț,
vizită bodega, barul, iar din pensii n-are sfanț.
Oamenii spun că e beat, c-a pierdut demult cadența,
prea tare "s-a-nsiropat" și-a-ncurcat corespondența.
Cum tot răul e spre bine, parte-și are fiecare,
tot Ursita intervine și-mi hărăzește scăpare:
Lista s-a pierdut de-acuma, pân' s-o face alt Tabel
nu s-o mai păstra Cutuma și-o veni alt Poștărel.
poezie
de
Petre Prioteasa
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice