Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Glossă românilor ce pleacă peste hotare
Pleacă românii, dragi români, din țară,
Plouă din nou... Pleoape de plumb... E toamnă!
Alei pustii și mută deprimare...
Steag de tristețe flutură în zare.
S-au dezbrăcat și pomii dintr-o dată,
Rodesc dureri în suflete de piatră.
Copaci de foc mi-au junghiat lumina,
Căci mi-au tăiat vremelnic rădăcina.
Pleacă românii, dragi români, din țară
Și pita lor, de-acum, e mai amară.
Li-i plânsul grâu și lacrima furtună,
În suflet multă suferință-adună,
Lasă iubiri, părinți, copii, sperând
Că poate-o să-i revadă în curând.
Și timpul lor e clopotul ce bate
Trudind pentru un strop de libertate.
Plouă din nou... Pleoape de plumb... E toamnă...
Cad frunze din copacii de aramă.
Tristețea-n râu de frunze se revarsă...
Români pribegi, întoarceți-vă acasă!
Copaci s-au frânt... și inimi... și destine.
De țara voastră nu v-a fost rușine,
Dar ați plecat, purtând pe tălpi țărână
Și dor de glie, cer senin și mumă.
Alei pustii și mută depimare...
Se plânge-aici, se suferă, se moare!
În lăzi de zestre ia înflorată,
Pe cei ce vin din urmă îi așteaptă.
Pocnește-un lemn în sobă... Sărăcia
Ne-a izgonit cândva din România.
Mucegăiesc ițarii și opinca
De când eram, vezi Doamne, atâtica.
Steag de tristețe flutură în zare...
Oh, Românie, Românie mare,
Îți plecă pruncii și îți mor bătrânii,
În sărăcie-și duc tristețea unii.
Cenușa strămoșească, din osoar,
Cheamă românii-mpodobiți cu har.
Stăpâni, nuntind a jadului sclipire,
Se-nalță brazii, dându-le de știre.
S-au dezbrăcat și pomii dintr-odată,
Bunica, într-o bluză înflorată
Toarce-n fuioare gânduri și speranță.
Ar vrea ca pruncu-i să se-ntoarcă acasă,
Căci ține-ascuns din nou, sub o basma
Argintul cast al anilor de nea.
I-ar da sărutul ca pe-un giuvaer,
Apoi senină, s-ar sui spre cer.
Rodesc dureri în suflete de piatră...
În depărtări, bunicul o așteaptă.
Dar cum să plece?! Cum să-i dea de știre?!
Din depărtări, feciorul nu-i mai vine
Și lacrima și-o șterge de năframă,
De dorul celui dus, de bună seamă.
Își strânge pieptul în ilic și plânge,
Se roagă la icoană,-și face cruce...
Copaci de foc mi-au junghiat lumina...
"- Din depărtări veni, mătușă Tina.
Vezi, ți-a lăsat nepotul vești că vine
Acolo-i bine, dar i-e dor de tine."
"- Să-ți fie ziua binecuvântată!
Și fericită fii în veci, nepoată!"
Românul fremăta de nerăbdare
Și cerul tot părea un câmp în floare.
"- Căci mi-au tăiat vremelnic rădăcina
Când eu am fost iubirea și lumina...
Să-l văd odată, apoi pot pleca
Etern biruitoare-n lumea mea.
Vino străine, orice-ai vrea mi-oi cere,
Dar trece-ți mâna-n semn de mângâiere
Pe fruntea mea, durerea de-mi alină,
Căci sunt a vieții tale rădăcină."
Căci mi-au tăiat vremelnic rădăcina,
Copaci de foc mi-au junghiat lumina.
Rodesc dureri în suflete de piatră,
S-au dezbrăcat și pomii dintr-odată...
Steag de tristețe flutură în zare,
Alei pustii și mută deprimare.
Plouă din nou... Pleoape de plumb... E toamnă!
Pleacă românii, dragi români, din țară...
poezie
de
Rodica Nicoleta Ion
din
Cartea glosselor
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice