Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Glossă țăranului român
Poeți au cântat peste timp cinstire acestui tărâm.
Țăranii etern au trudit... Osană, țărane român!
Urmaș ai străbunilor daci, femeie romană ți-ai luat,
Un sens lumii tale ai dat, o treaptă mai sus ai urcat.
În câmpuri, în munți, în păduri, la suflet atâta de bun,
Destoinic, în piatră-ai cioplit, croindu-ți un capăt de drum.
Din salbă de stele ai luat lumină-argint în panere.
Țărane român, fii slăvit! Esența română o cere...
Poeți au cântat peste timp... Cinstire acestui tărâm,
Pe brațe de vis, zi de zi, te-ntoarce țărane român!
Izvoarele curg... Cântul lor te cheamă. Și-al păsării glas
Te cheamă, te cheamă-napoi. Doar ele de-un timp ți-au rămas.
Cuptorul e spart, plin de răni. Se văd crăpături pe la trepte
Și-n furca bunicii-n pridvor, atârnă a bunicului bete.
Ițarii sunt roși și-n ilic bunicul lăsat-a o urmă...
Se-așterne-n istorii tăcut, luându-și strămoșii de mână.
Țăranii etern au trudit... Osană, țărane, române!
Pe câmpuri de grâne nuntind, mereu, pentru mierea din pâine.
Trecând prin istorii-napoi, te văd făurindu-ți unelte...
Ai dus peste umerii goi, dorințele tale ardente.
Ai dus o speranță-n eter, clepsidra eternului mâine.
S-au dus și bătrânii rămași... Nimic, oh, nimc nu rămâne!
Prin ploi și furtuni a pornit, oh, Doamne,-nchinându-se Ție,
Ca pruncii să aibă-nzecit, o viață mai bună să fie.
Urmaș ai străbunilor daci, femeie romană ți-ai luat.
Frumoasă și harnică-n veci. Cunună pe cap a purtat...
Țesută în nopți de argint, țesută cu fir de arnici,
Lângă focul în vatră mocnind, e ia frumoasei mămici.
Pe brațe de vis legănând un prunc izvorât din iubire,
Rugânu-se-n noapte, târziu, de soț și de casă, de bine.
E macul din grâne, e dor, seninul și bradul din munte,
E clopot de neam românesc și blândă privire de ciute.
Un sens lumii tale ai dat, o treaptă mai sus ai urcat,
Spre munți cu pădurea de jad, prin ape în care mai ard
Solare lumini. Trecător, destinul nu-ți fuse ușor...
Ești clopot și stâncă și dor, ești umbra rămasă-n pridvor.
Ești lancea-n tăișuri lucind, ești grâul din lanuri mustind.
Ești macul și sânger-sărut, ești tatăl mereu suferind.
Mă plec tâmplei tale de lut și cânt, mă-nfior și ascult.
O taină, un fluture,-un gând, o stea rătăcind pe pământ.
În câmpuri, în munți, în păduri, la suflet atâta de bun,
Muncind și cântând, ai nutrit, o altfel de viață, român...
În vremi de bejenii, spre cer își saltă privirea și vin
În timpuri, plângându-și amarul, adesea scârbiți de destin.
Vi-i lacrima râu risipit pe lutul cel proaspăt plivit.
Români cu sudoare trudind pământul de veacuri râvnit.
Priviți-i munind! Sunt românii! Ascunși sub troița fântânii,
Se-așază tăcut și mănâncă o roșie, ceapă și șuncă.
Destoinic în piatră-ai cioplit croindu-ți un capăt de drum,
Plângând, suferind și muncind te văd, oh, te văd și acum.
Ți-ai încrustat pe ilic, iubire de neam și de țară
Și munți și păduri și câmpii și ape și lacrimi de ceară.
Osană ți-aduc! Tu trudind, în lemn ai cioplit și-n lumină.
Din dalta ta a înflorit eterna iubire divină.
Tărâm ai făcut, fermecat. Te cheamă iubirea de țară
Oriunde ai fi să te-ntorci la prunci ori la tată, la mamă.
Din salbă de stele ai luat lumină-argint în panere
Iar cerul s-a stins într-o ardere lentă - nespusă durere.
E noaptea un doliu, al pleoapelor veșnic închise,
S-au spulberat în tăcere atâtea speranțe și vise.
E luna ascunsă sub gene de nouri, privește!
Țăranul român muncește, muncește, muncește.
Greblând printre cioturi, se-nalță copac spre înalt...
În vremi de bejenii, el boii la plug i-a legat...
Țărane român, fii slăvit! Esența română ți-o cere.
În lumea-ți, etern biruind, te-nalți repetat către stele.
În tine, din sângele tău, beau prunci însetați de lumină,
Prin tine fi-voi și eu o clipă eternă, senină.
Hrăniți din cenușa pe care strămoși au lăsat-o acasă
Sunt prunci ce v-aduc osanale și-aici își doresc să rodească.
Prin voi rădăcini de lumină, om crește vulcani izbucnind,
Țăranca româncă și bună, țăranul de veacuri trudind.
Țărane român fii slăvit, esența română ți-o cere,
Din salbă de stele ai luat lumină argint în panere.
Destoinic în piatră-ai cioploit, croindu-ți un capăt de drum.
În câmpuri, în munți, în păduri, la suflet atâta de bun.
Un sens lumii tale ai dat, o treaptă mai sus ai urcat.
Urmaș ai străbunilor daci, femeia romană ți-ai luat.
Țăranii etern au trudit. Osană, țărane român!
Poeții au cântat peste timp, cinstire acestui tărâm.
poezie
de
Rodica Nicoleta Ion
din
Cartea glosselor
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice