Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Omul cu chitara albastră ( extras I, II,III,IV,V,VI)
I
Un om aplecat peste chitara lui,
Un meseriaș ca atâția alții. Ziua era verde.
Ei au spus: "N-ai chitară ca a noastră,
Nu cânți faptele cum sunt".
Omul a răspuns, " Da, cu o chitară-albastră
Toate-s altfel când eu cânt."
I-au mai spus," Tu cântă, trebuie,
O melodie de dincolo de noi, dar, totuși,
Care-arată lucrurile cum sunt ele-n viață noastră,
Hai, cântă, te rugăm, la chitara ta albastră."
II
Nu vă pot aduce lumea cum o știți, rotundă,
Deși-mi doresc asta enorm;
Cânt figura unui erou cu ochi mari,
Cu figura-n bronz tăiată, dar care, totuși, nu-i chiar om,
Deși eu fac tot ce-mi stă-n putere, mă strădui enorm,
Să-l înfățișez aproape om.
Dar ca să-i fac o serenadă ca și cum ar fi doar om,
S-ar pierde ceva din această lume-a noastră;
Deci, vă rog, acceptați melodia drept serenada
Omului care cântă la chitara lui albastră.
III
O, să-l cânți pe cel mai de seamă om,
Să-i înfigi jungheru-n piept,
Să-i împrăștii creierii pe dușumele
Și să lași să-i curgă sângele fierbinte încă,
Să-i întinzi gândurile pe uși, pliu cu pliu,
Și aripile prin noroaie și zăpezi;
Să-atentezi la hei-ul și la o-o-ul lui cel viu
Și să-învârți cheia vorbirii să-i faci adevărul clar,
Ca un trăsnet în seninul cel barbar,
Atingând doar subțirele strune de metal....
IV
Deci, dacă asta este viața, lasă-te pe fereastră
Și-ascultă povestea care curge din chitara cea albastră.
Un milion de oameni pe o singură strună?
Și stilurile lor nepereche-n acel lucru? Împreună?
Și toate faptele lor, fie ele bune, fie rele,
Toate patimile lor mai cuminți sau mai rebele?
Sentimentele nebune, șoapte care-apar, dispar,
Ca un zumzăit de muște-n aerul de toamnă clar?
Deci, dacă asta este viața, lasă-te pe fereastră
Și ascultă zumzăitul care curge din chitara cea albastră
V
Nu vrem cântece despre măreția poeziei,
Despre licărul torțelor în ținuturi subterane,
Despre raze violete valsând pe comori ascunse.
Pe discul rotund al soarelui nu sunt umbre.
Ziua-i dorință, iar noaptea-înseamnă somn.
Nu sunt umbre nicăieri.
Pământul pentru noi este turtit, fără podoabe.
Nu sunt umbre. Poezia,
Excedând muzica, trebuie să-înlocuiască
Cerurile goale și toate imnurile lor,
Eu-rile noastre-n poezie se cuvine-a-și avea locul,
Chiar și-atunci când zăngănești la ghitara ta albastră.
VI
O melodie de dincolo de lumea noastră,
Dar în care să fim noi, neschimbați de chitara ta albastră;
Prezenți în melodie, dar într-un spațiu cu-alte legi,
Diferit, dar noi aceeași locul altul, înțelegi?
Un teritoriu unde lucrurile sunt cum se văd,
Doar teritoriul e schimbat de chitara ta albastră
Și plasat astfel încât, dincolo de-orice schimbare,
Este perceput în atmosfera lui finală
Și în momentul lui final, în felul-n care
Conștiința artei se îndreaptă spre final când
Gândirea zeului este rouă-înfrigurată,
Iar spațiul însuși îi devine melodie. Chitara-albastră
Se transformă în locul lucrurilor cum sunt ele-n viața noastră,
Creația-înțelesurilor din chitara cea albastră.
poezie
de
Wallace Stevens
, traducere de
Petru Dimofte
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice