Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Glossă pentru casa bătrânească
Casa bunicii, marea ei ogradă,
Cocoșii și curcanii puși pe sfadă,
Nucul bătrân și banca de la drum
Le văd în ceața vremii și acum.
Îmi văd bunicul cum își bate sapa,
Simt șiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea
Și un copil să redevin aș vrea.
Casa bunicii, marea ei ogradă,
Să mă întorc copil, încă m-așteaptă.
A nins în mine și-am argint la tâmple
Și pleoapa-i grea și ochiul mi se umple
De lacrima bunicilor deodată...
Aud cum strigă cineva la poartă.
E doar un gând în noapte... și... tăcere.
Poate-i un vis... E cerul plin de stele...
Cocoșii și curcanii puși pe sfadă
S-au potolit, s-au potolit deodată.
Și cățelușa pare-ncremenită.
Privește-n gol o nevăzută țintă.
Poate-au venit bunicii să privească,
Mânați de dor, căsuța bătrânească.
Iar noi, cuminți și plânși, îi așteptăm
Și clipa revederii o visăm.
Nucul bătrân și banca de la drum
S-au gârbovit de plâns și timp de-acum.
Când bate vântul, parcă aud târșiți,
Pașii celor din cer abia veniți.
În ploaia rece, cade în pridvor,
Adesea, și o lacrimă de-a lor.
Bătrânul ceas măsoară alte timpuri,
Noi trecem gârboviți de anotimpuri.
Le văd prin ceața vremii și acum
(S-au rătăcit în colbul de pe drum)
Privirile de plâns încețoșate...
Ei, cad uitați ca două păsări moarte...
Le-au cenzurat căderea din înalt,
Iar ei, bătrâni și triști, n-au mai aflat
Ce-n sufletele noastre se ascunde.
Se-aude-un clopot al durerii mute...
Îmi văd bunicul cum își bate sapa,
Bunica lung oftează, dar degeaba...
Mă văd zburând cu fluturii spre soare
Spre drumuri de speranță. Ce candoare!
Dar dintr-o dată, pe sub nori de pleoape
Se scaldă fața-n lacrimă de ape.
A fost decât un vis... oh, v-am pierdut!
Dar vă iubesc, bunici, atât de mult!
Simt șiroind la tâmpla vremii apa...
În zorii zilei, tata dă cu sapa.
Poate că sparge-n el amărăciunea
Pierdutei clipe, începând de lunea.
Ori poate-i ruga sapei către cer,
Când eu, în somn, bunicule, te chem.
Tu ne privești ca ieri. Și-n ciob de piatră,
Precum un înger inima tresaltă.
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea...
Oh! Cât aș da să vă mai pot avea!
Dar azi îmi dorm secundele la tâmple
Lucind în van ca niște pietre scumpe.
Mi-e părul nins ascuns sub o basma...
De tine-mi este dor, bunica mea!
Și în copilărie mă-ntorc atunci plângând,
Vă caut ne-ncetat, vă caut rând pe rând.
Și un copil să redevin aș vrea,
S-o strâng în brațe pe bunica mea,
Să-i mângâi părul nins de sub broboadă...
Iubirea mea un foc spre cer să ardă.
Oh! Îmi doresc să fiu copil mereu,
Să-l strâng în brațe pe bunicul meu
Și-n leagănul copilăriei mele
Să alergăm desculți pe drum de stele.
Și un copil să redevin aș vrea...
Îmi pare că-i o lacrimă de-a mea.
Simt șiroind la tâmpla vremii apa...
Îmi văd bunicul cum își bate sapa.
Le văd prin ceața vremii și acum
Nucul bătrân și banca de la drum,
Cocoșii și curcanii puși pe sfadă,
Casa bunicii, marea ei ogradă...
poezie
de
Rodica Nicoleta Ion
din
Cartea glosselor
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice