Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Catedrala împărătească
În
numele
Tatălui
și
Fiului
și
Sfântului Duh
cei ce intră
în
catedrala împărătească
maiestos și încet
se apropie
de
altar
plecându-și capetele
Ating mai întâi
fruntea și pieptul
cu palma dreaptă
pe verticală
și
privind
înainte
cu
prudență
umărul
stâng și drept
pe orizontală
Cu semnul
sfânt al. crucii
își unesc capetele
cu
inima și brațele
Așa
încep
întru
Dumnezeu
ziua
Sfintei Treimi
Dacă
vrei
să-L înțelegi
pe Hristos
în
rugăciunea
Tatălui
pe care au
propovăduit-o cei doisprezece
și
copiii
la
ridicarea Bisericii
astfel
propovăduind-o
zilnic
prin
cele două milenii
deschide-te
în
sfârșit
în fața
acestor
cuvinte și gesturi
și
geometria corpului
construit
pe
tine
de către
Dumnezeu
după
asemănarea
Sa
Tatăl nostru
Sfințească se Numele Tău
Vie Împărăția Ta
înseamnă
că
Împărăția este
în Tată
pentru
Fiul Omului
Datoria noastră
este
să-L construim
în noi
aici
și
pe
Pământ
Aceasta
este
calea
cea mai importantă
dacă
încă
nu ești
pe ea
înseamnă
că
te-ai depărtat
de
casa Tatălui
Rătăcind
precum
fiul risipitor
apropiindu-te
în
sfârșit
de
porcari și de troaca
din care
te poți hrăni
doar cu
păstăile
demo
crației
Va trebui
să-ți plângi
în
sfârșit
propria
decădere
prin cânt singuratic
Totuși
atunci
când în întuneric
va lumina
pe
fruntea ta
scânteia eliberării
ridică-te
aplecat
atingând
umerii
stelei tale
din sfera
de foc
a gândurilor aprinse
din capete
și
Coroana
Împărăției Tatălui
precum
leul dumnezeiesc
Cu curaj
să-ți pui
palma
pe
numele Fiului
Unește-ți
umărul
stâng
pe linie orizontală
cu
umărul
drept
în
cataclismul apelor
în
spirit
du-ți
palma
dreaptă
În
semn de cruce
pentru
Gemeni
pe
crucea
corpului tău
depărtându-te
de
drumul bătut
al. părții stângi
în
lumină
Așa
ai trecut
cataclismul focului
precum
Fiul Lui Dumnezeu
mergând
în spatele
celor drepte
Cu steaua
în
sfera cerească
întorcându-te
vei simți
cum
Tatăl
te primește
în
brațele
sale
și
mergând în spatele
celor drepte
vei
învia
Iată cum
Fiul Omului
în
Ziua Sfintei Treimi
În
Sfântul Duh
din
Hristos
în
Tată
unit
după
steaua răsăritului
în
Nașterea Domnului
Precum
raza
pe calea
corpului viu
de la
naștere
la
moarte
pe
crucea
bătrânului glob
99
Din
mormântul
noului pământ
apărând
în poarta
cerului
cu
trimiterea
Duhului sfânt
în
Corpul Lui Dumnezeu
* În ziua Sfintei Treimi, 26 mai 2013
poezie
de
Stanisław Jerzy Kuli
din
Barcelona - Catalonia
, traducere de
Valeriu Butulescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice