Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
În odaia mea cea goală
Coboară înserarea, în odaia mea cea goală...
Umbrele-alungite, iar se târâie pe perete...
Întunericul, încet se lasă, ca o smoală,
Se prelinge printre jalnice de ani, portrete...
Pe masă, mai plânge-o crizantemă ofilită,
Veștedă în vază, agoniind încet să moară...
În colț, pe canapea, e o păpușă prăfuită...
Sunt eu... așa cum m-au lăsat ultima oară...
Am ochi verzui, pierduți parcă-n gândire,
Cu fața palidă, de porțelan, zâmbind absurd,
La un gând fugar, păstrat, poate o amintire
Sau la ecoul unui lied, din pianul mut și surd...
Ce tristă-i inserarea în odaia mea cea goală...
Vesel răsunau odată, voci, râsete năvalnice...
Și eu eram a cuiva, ce mă ținea în poală,
Dar azi, a nimănui, cu-atâtea alte jalnice
Jucării uitate, din alte vremuri, astăzi mute,
Pe piatra timpului, rămânând sculptate,
Atâtea clipe fericite, ce-acuma par pierdute,
Ascunse-n minți senile și înspăimântate...
Aștept... cu speranță un semn, o mâna dulce,
În odaia goală, să-i mai strig '' în brațe ia-mă''....
Pe gingașul piept, cu drag, din nou mă culce,
Să-mi întoarcă iarăși cheia, să pot zice... MAMA...
poezie
de
Anna-Nora Rotaru
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice