Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Meditație
Oamenii se înțeleg din dăruiri ne-amânate,
Cuvintele sunt începuturi de progres;
Vibrând vertical peste zi și peste noapte,
Descopăr paradise de-adâncuri și-nțeles.
Nu planuri înclinate le sunt stânjenire,
Nu aripa sufletului le bate obosită;
Urcușului, pe margine, câte-o oprire,
Surprind spectrul la culoarea potrivită.
Pe unde trec ei, pământul devine rai,
Zboruri descind și-i nimbează nemurirea;
Câmpiile și munții încep să prindă grai,
Bucuria le înflorește-n timp devenirea.
Și atunci când, singuri, urieșesc destine,
Iar flacăra cunoașterii le bântuie și-n os;
Din stăruintă și nesupuneri tot mai line
Oamenii îsi rotunjesc un vis frumos.
poezie
de
George Pena
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice