Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Pe aripi de visare
Visător am fost o viață,
Totdeauna am să fiu,
Fără vise-n dimineață,
Sufletul mi-ar fi pustiu!
Sunt același visător,
Plin de-a clipelor speranță
Căci privesc spre viitor,
Fără pic de aroganță!
Visător în nopți târzii,
Mă ascund în umbra vieții,
Așteptându-te să vii,
Să bem roua dimineții!
Visele îmi dau puterea,
De-a lupta cu soarta grea,
Și-mi oferă mângâierea,
De a te putea avea!
Visător sunt mai mereu,
Rătăcind printre comete,
Îndrumat de Dumnezeu
Și-ale îngerilor cete!
Rătăcesc de-o viață-ntreagă,
Printre ale firii legi,
Azi, gândirea mi-e pribeagă!
N-ai putea să mi-o-nțelegi!
Visător fără de moarte,
Ce blesteamă nemurirea,
Amintirilor deșarte,
Ce-i întunecă gândirea!
Sunt al viselor adept,
Merg pe apă și prin foc,
Ieri simțeam dureri în piept,
Azi, nu le mai simt deloc!
Visător voi fi etern,
N-am să cad în agonie,
Căci tristețea mi-o aștern,
Pe o coală de hârtie!
Printre vise și iluzii,
Caut liniștea deplină,
Chiar de prinsă-ntre confuzii
Inima-mi de dor suspină!
Visător fără de vise,
Fluturând al păcii steag,
Merg pe drumuri interzise,
Spre al viselor, meleag!
Zbor pe aripi de visare,
Focul inimii să-mi sting,
Așteptând momentu-n care,
Voi putea, să te ating!
poezie
de
Cristian Polifronie
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice