Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Întâie vară
Mi-au crescut iar frunzele peste petale,
Ce erau prea albe de la zăpada ce le pătase
Și parcă mă 'nalț sevă din pământ de angoase,
Până mai ieri înghețat... Îmi simt iar suflet moale.
Mă cotropesc triluri de florii, mă paște iar Paștele,
Mi se descrețește fruntea în palmele brăzdate,
Iar în piept simt ceva ce uitasem, inima-mi bate...
Aș orăcăi ca un nou născut, ca-n heleșteu broaștele.
Mă ung din nou de soare, de pus tot pe piele, raze
Și, mi se evaporă, necontrolat, ce-aveam minte
Ca într-o explozie de bucurie, anapoda fierbinte,
Iar vorbele-mi prind un tupeu nebun de propoziții, fraze.
E încă o dată vară, de început, ea prima,
Râvnită pe-un meleag ce s-a obișnuit cu ea,
Ce-o mângâie și ghiocel, cais, pui de-o cățea
Și, pe care-o iubesc iar ș-iar, mi-e partenera, rima...
poezie
de
Daniel Aurelian Rădulescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice