Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Spre celălalt mal
Înotam amândoi în mijlocul fluviului,
de parc-am fi vrut să fugim dintr-un tărâm fără nume,
spre un alt tărâm fără nume, al libertății.
O noapte de smoală, fără lună...
Gândul acelui spațiu imens de apă,
gândul că sub noi se întind atâtea adâncimi tainice,
înfricoșătoare ne dădea fiori și ne mâna, fără odihnă, către înainte.
Înotam spre bezna unui mal pe care ni-l indica doar pâlpâirea
unor lumini galbene, probabil niște case, în care putea să nu mai
locuiască nimeni; case abandonate sau case cu stăpâni defuncți,
în care lumina mergea chiar și după moarte,
în care becurile gălbui ardeau nestinse de nimeni, ca niște
ochiuri de far, până când, exilați din propriile răni, ar fi ajuns
secătuiți de puteri, cu mâinile întinse la ele și s-ar fi salvat
cu un codru de pâine tare ca lemnul în odăile acelea simple
și pustii, din bârne.
Se mai apropia de noi câte unul ce părea grănicer,
îmbrăcat însă civil, stând oficial, în picioare, într-o barcă
prăpădită, care lua apă: "Ați depășit de mult geamandurile de siguranță,
sunteți pe cale de a depăși apele teritoriale ale propriei dumneavoastră
existențe, eu nu vă mai spun nimic, de acum sunteți pe cont propriu!"
Ultimele cuvinte abia le auzeam, căci se scufunda demn, în picioare,
în prăpădita aia de barcă, în mijlocul unui fluviu care ne
amețea cu parfumul lui de apă verde și dulce.
Înotam fără să vorbim. Uneori ne atingeam sau ne atingeau
valurile unul de altul.
Noroc cu corul acela discret de copii,
altfel, pluta pescarului ce dormea ar fi intrat, fără știre, în noi.
Noroc cu copiii; cântau pe nas ca niște diaconi, sau cum s-or numi
ajutorii ăia de popi care cântă mereu cu ei. Pescarul dormea
cu o sticlă goală lângă el și la căpătâiul lui cântau vreo cinci copii,
sub pânze croite din vestoane militare groase, întinse slab în sfori.
Le străluceau bumbii în noapte. Înotam spre luminițele acelea
gălbui și câte un pește sfârtecat mai trecea lin pe lângă noi,
cu câte un pui de vultur adăpostit ca într-un cuib în miezul
cărnii roșii, ferfenițite. Algele începeau să se ridice de sub ape
ca niște păduri lacustre, cu plante groase, unduitoare.
Ne strigam obosiți în mijlocul fluviului, începusem
să ne auzim tot mai slab...
poezie
de
Dragoș Niculescu
din
Săniile adâncului
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice