Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Antimaterie
Privește-mă,
pasărea din mine șchioapătă în zbor,
aerul prin care trece devine din ce în ce mai sărat,
ca în apropierea unei mări, la care, spre sfirșit,
trebuie să cobor.
Ascunde-mă propriei mele umbre
și lasă-mi umbra să te acopere fără de mine,
plutind ușor peste ceea ce mai e
un vis cerșind printre ruine.
Uită-mă adânc,
așa cum, până la urmă, se uită pe sine și uitarea,
și revino în deșertul acela,
din care, demult, ai auzit chemarea.
Ascultă-mi depărtările
și vei înțelege că tăcerea e ca trupul unei scoici,
nevăzut, neauzit, dar trăind undeva, pe un mal,
unde doar caii singuri mai ajung,
fugiți din hamuri de troici.
Păzește-mă fără să vrei,
absența mea e mai puternică decât ființa mea,
așa încât ai grijă de lipsă, de tăcere și de umbră,
căci ele sunt clipa care, odată, a vrut să stea.
poezie
de
Dragoș Niculescu
din
Purgatoriu pentru sfinți
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice