Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Revanșa câinilor
I-au luat niște oameni pe câini,
I-au dus cu arcanul departe,
În loc să le rupă din pâini,
Le-au dat câte-o porție de moarte.
Prin arșiți și ger mai trăiau,
Stăpâni pe a lor libertate,
Și tot mai puțini se trezeau,
Cu suflete tot mai curate.
Uitaseră de-a mai mușca,
Instinctul primar îl lăsară,
Crezând necinstit a mai da
Dovada obârșiei de fiară.
Crezând că omul i-e frate
Și-n lume e loc de-amândoi,
Gândeau în sinea lor poate
Că sunt izbăviți de nevoi.
Că fie mai șchiopi sau lihniți,
Mâncând fără știre otravă,
Trăiesc sau chiar mor mulțumiți,
Căci soarta putea fi mai gravă.
Ei teama o poartă, o strâng
În suflet, în carne, în vise,
Ca pe o arsură ce-o plâng
Prin ei, generații ucise.
De-aceea-ncordați tot pândesc
Și-un ochi le-a crescut și la spate:
De teama de-un rău omenesc,
De teama durerilor toate.
Dar câinii aceia, ciudat,
Doriseră să se-odihnească,
Și-atuncea, simțindu-i, i-au luat
Din pacea lor blândă, câinească...
I-au dus mișelește pe toți,
Din cuiburi făcute-n pământ,
O poteră mică de hoți,
În cuiburi adânci, de mormânt.
I-au luat ca să-i facă mănuși,
Dar ele vor roade și strânge,
Săpun de vor fi, pentru duși,
Topise-va-n râuri de sânge.
Ce trist e orașul, pustiu!...
E-o liniște grea, ca de moarte...
Dar, iată, ‒ apare-un sicriu
Din lemn de coteț, fără toarte!
Se-oprește sub un felinar
Și-i scârțâie roțile-n noapte...
Capacul, căzând pe trotuar
Înalță-a păcatelor șoapte...
Acesta-i eternul cadou
Pe care ni-l fac de departe,
Ca pe un lătrat în ecou,
Toți câinii plecați înspre moarte:
Din strania cutie de lemn,
Coboară, flămând și lunatic,
Trimis către oameni ca semn,
Un pui de cățel fantomatic.
poezie
de
Dragoș Niculescu
din
Purgatoriu pentru sfinți
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice