Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Prea scurtele ierni
Ca lama unui brici mă taie raza
și sângerez cu boabe de argint,
mi s-a topit, a jilțului, speteaza,
răceala ei curată n-o mai simt.
Picioare de cleștar o iau la vale,
ce-a mai rămas din neguroase oști,
când jilțul meu de ghețuri se prăvale
și-ncepe anotimpul pentru proști?
Nimic lumina și nimic seninul...
Prinsesem pojghiți aspre, de taiga,
mă oțelise la privire vinul,
pe care-l beam gândind la dumneata.
Mai viscolea cu patimă de glonte,
mai nimereai să vii din când în când,
te așteptam pe blănuri de arhonte
și focul înmuiam, să-ți fie blând.
Au fost prea scurte iernile acelea,
acum nu mai e iarnă pe pământ,
doar sufletul meu trist mai umblă lelea,
tot căutând al iernilor mormânt.
Și dacă tot va fi să fie soare,
și poezii s-or scrie pe asfalt,
eu mă voi deporta unde-i ninsoare,
luând Siberii vaste cu asalt.
Și, poate-atunci, făcând popas o clipă
să beau un ceai din caldul samovar,
te voi zări prin fumul gros de pipă,
pe care-o voi aprinde din amnar.
Te voi găsi, la fel și tu, fugită
către limanul albelor zăpezi
și-abia atunci, iernatică iubită,
de boala mea de frig ai să mă crezi.
poezie
de
Dragoș Niculescu
din
Purgatoriu pentru sfinți
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice