Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Tinerii bătrâni
Ca dintr-o energie inversată,
În lumea noastră plină de restriști,
Împovărați de-o vină asumată,
Se nasc bătrânii tot mai mulți, mai triști.
Îi vezi mergând pe străzi, îi vezi oriunde,
Le calci pe pasul gârbov, îi aștepți,
Nu mai găsesc nici loc de-a se ascunde
Și parcă te imploră să-i accepți.
Nu știu nici ei de fapt ce vină poartă,
Afară doar de vina de a fi...
Poate-au avut o mult prea lungă soartă,
Poate că e un termen de-a muri.
În cuibul lor de ochi adânc sclipește,
Ca un reproș, un bob de hiacint,
Înfricoșat el tremură și crește
Fără speranța vreunui cald alint.
Acești bătrâni care ne sunt bunicii...
Acești bătrâni care ne sunt părinți...
Cum de-i lăsăm să cadă-n gheara fricii
Pe cei dintâi și primii dintre sfinți?
Are o soartă fără de scăpare
Și este-n veci, de-a pururi, blestemat
Acel popor ce nu simte că-l doare
Atuncea când bătrânii i se zbat.
Priviți-i cum abia de mai trec strada,
Cu mersul prea încet și legănat...
A nins pe capul lor prea mult zăpada,
Ca să-l mai țină gâtul ridicat.
Frisoane vor cuprinde tot pământul
Și chiar un vânt de gheață-l va izbi
Când va seca în inimi zăcământul
De a iubi bătrâni și a-i cinsti.
Nu vă speriați de-o țară prea bătrână,
Oricând copii pe-aici vor fi destui,
Lăsați-i pe bunici să mai apună,
Vor sta destul icoană într-un cui.
Sătui de tragedii, sătui de toate,
Făcând popas în drumul lor cel drept,
Se vor mai odihni bătrânii, poate,
Culcându-și capul blânzi la noi pe piept.
Și, contopiți în vis, în adâncime,
Ca o revanșă, tineri s-or trezi,
În timp ce noi, întorși înspre vechime,
Ca ei, de-odată, brusc, bătrâni vom fi.
poezie
de
Dragoș Niculescu
din
Săniile adâncului
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice