Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Peisagiu retrospectiv
I
O, desfrunzirile din urmă!
Te uită, vastele păduri
Stau veștede sub greaua turmă
De nori haotici și obscuri.
Te uită, soli ai crustei albe
Ce-o să se-așeze de pe-acum,
În dantelări de fine salbe,
Pe tufă umedă, pe drum.
Un cinic puf au nins scaieții...
Și totuși, iată-mă venit
În fața toamnei și-a tristeții
Cu gândul iarăși ispitit,
De-avântul surd care destinde
Tot mai departe largu-i zbor
Deasupra zărilor murinde,
A sumbrei văi, a tuturor.
II
De-a lungul tristelor răzoare
Pe care vântul grămădi
Atâtea crengi rătăcitoare,
Mângâietoare vei veni?
Din glasul toamnei vei renaște
Iubirii mele, vis fugar,
Și însetatul va cunoaște
Beția vinului tău rar?
Vei fi atunci izbăvitoarea?
Deși umbrit de-un mort trecut,
Îmi vei aduce totuși floarea
Neprihănitului sărut?
Și-n pacea-ntinderii, cuvântul
Pe-atâtea buze bănuit,
Dar iar intrat în noapte, sfântul
Cuvânt, va fi, va fi rostit?
III
Miraj fluid, formă fugară,
Străbate surele poteci
Șerpuitoare și coboară
În toamna vânturilor reci.
Dorința mea îți va aprinde
Ardori ce nu se pot grăi,
Și-n ciuda umbrei ce se-ntinde
Ne vom iubi, ne vom iubi,
Până când anii vor așterne,
În colb mărunt, argintul lor;
Până când, greu de ierni eterne,
Slăvitul prinț al orelor
Va obosi să mai adaste
Ivirea ultimilor sloi,
Și bolta nopții sale vaste
Va-ncovoia și peste noi.
poezie clasică
de
Ion Barbu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice