Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Închinare
V-apropiați din nou, figuri șovăitoare,
Cari ochiului de timpuriu s-au arătat.
Să-ncerc a vă reține acum putea-voi oare?
Mai este sufletul visării aplecat?
Vă îmbulziți. Ei bine, adăstați prin preajmă,
Așa cum răsăriți din negură deodat'.
Adânc mișcat se simte pieptu-mi, tinerește,
De adierea vrăjii ce vă însoțește.
Icoane-aduceți voi din zile fericite,
Prin față-mi trec atâtea umbre dragi și vii.
Asemeni unei vechi legende-aproape stinse
Apar întâile iubiri și prietenii.
Durerea-nvie, tânguirea mai repetă
Al vieții labirintic mers rătăcitor,
Și pomenește de cei buni, cari de norocuri
Crunt înșelați, 'naintea mea s-au stins de zor.
Cei duși nu mai aud cântările din urmă,
Ei cari, întâile, pierduți le-au ascultat.
S-a risipit înghesuiala prietenească,
Pe rând ecoul cel dintâi s-a destrămat.
Azi neștiută e mulțimea ce aude
Durerea, cântecul ce-ncerc a spune.
Cei ce cândva de stihul meu se bucurară,
Rătăcitori ei sunt, de mai trăiesc pe lume.
Uitat de mult, mă prinde-un dor din cale-afară
De-acel tăcut și grav tărâm, unde s-adună
Înalte duhuri, și-n nehotărâte tonuri,
Asemeni harfei lui Eol, cântarea-mi sună.
Fiori mă iau, și lacrimi, lacrimi printre gânduri.
Severa inimă devine moale, blândă.
Ce e de față, vede-se ca-n depărtare,
Și ce-a pierit, aievea e ca o izbândă.
poezie celebră
de
Goethe
din piesa de teatru
Faust
, traducere de
Lucian Blaga
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice