Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Comănești...
Nici n-ai cum să nu-l iubești
Când cu fală îl pășești
Și-n splendoare îl privești
De la primul cartier,
De la pământ pan' la cer,
Te îndrăgostești lejer
De orasul muntelui,
Verdelui, Trotusului.
În bătaia timpului...
În bătaia lui de soare,
Pe-a petalelor covoare
Ce te umple te candoare;
Comănești e-orașul care
Are-izvoade seculare,
Cât-îi el din zare-n zare;
Avem sânge de pagani,
De la carpi, de la cumani,
De moșneni, nu de sărmani;
E-un oraș ca oricare-altu'
Ce și-a primenit bazaltu'
Și urmându-și voios saltu'
Stă în slujba orișicui
Dacă politețe-i pui,
Are el farmecul lui!...
Nu-i găsești nicio chichiță,
Are nerv, are și spiță,
Are și-o distinsă viță;
Dacă n-ai trecut prin el,
Călătorule rebel,
Ia și-ncumate nițel,
Pe picioare nu în brânci,
Firul apelor adânci
Ce desparte multe stănci,
Ce desparte-orașu-n două
Și pe lună și pe rouă,
Frumuseți date doar nouă;
Și înconjurat de munți
Parc-ar fi semețe frunți,
Cu Nemira și Berzunți,
Ciucului și cu Goșmanu
Să-ntrețină asăuanu'
Vermeșteanu, zăvoianu'
Într-un glas, comănășteanu'...
Un oraș de basm firesc,
Pe un soclu strămoșesc....
Comănești, eu te iubesc!...
poezie
de
Vasile Zamolxeanu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice