Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Iubiri neîmplinite
Ele sunt ca trenurile pierdute
Care nici n-au plecat din stații
Sau ca zborurile căzute în derizoriu
Care n-au decolat spre azur
Toate din tagma rătăcirilor
Vezi că iubirile au viață în sine
Dar mai întâi trebuie să se nască
Și unele mor înainte de a se naște
Iar alea sucombă hai hui
Și atunci se risipesc și dispar
În spații triste de regrete
Și în cuantumuri de nostalgii
Acele care erau posibile
Cândva erau cât pe ce să fie
Dar nu a fost să se împlinească
Ele pe urmă amplifică drame
Și multiplică alte ne împliniri
Sfârteca ceva prin suflete
Și taie răni adânc în răsuflări
Ori sfâșie văzduhuri de dor
Sau sfârtecă orizonturi de vise
Odată ar putea cumva să renască
Într-o formă cu totul paralelă
Cu alte profile și extrem de vagi
Labile psihic și lascive mintal
De fapt sunt psihedelice pe rol.
poezie
de
David Boia
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice