Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
O cameră în afara timpului
O cameră atât de goală decupată parcă
din atmosfera unei planete nelocuite
ce șansă,
să fim noi primii ei locuitori
respirând un aer nerespirat de nimeni înaintea noastră,
suntem primii,
suntem Adam și Eva, suntem Columb și Amerigo Vespucci
prinzându-se veseli de mână
într-un dans inventat de noi pe o muzică astrală,
aici într-o cameră izolată în afara timpului
în care avem șansa să reinventăm lumea,
după propriile noastre legi neplagiind
pe nimeni din istoria pământului
dar acceptând cu generozitate să fim plagiați
de-un Shakespeare de mâine, de-un Dumnezeu
cu chipul din mii de pixeli,
noi retrași în această cameră în afara timpului
ca pe o insulă plutitoare
în căutarea unei mări care să găzduiască o iubire atât de mare
pentru care încă nu există un termen de comparație,
ca pe o planetă de rezervă din care suntem primii și unicii supraviețuitori...
poezie
de
Maria Postu
din
revista "Pro Saeculum"
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice