Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Adânca privire
Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă,
Cu tine veșnic m-aș împovăra,
Când, noapte-zi, pereții mă apasă
Eu, sub sprâncene port privirea ta.
Absența ta ca ștreangul sub bărbie
Mă strânge, dacă tu te-ndepărtezi,
Iar mâna stângă parcă-mi e pustie
Trăgându-mi inima către zăpezi.
O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră,
Încuviințează umbrei care sunt
Să nu se teamă când cu tine umblă
Oriunde pui piciorul pe pământ.
La paginile scrise înainte
De ceilalți orbi care-au putut vedea
Adaug că iubirea reaprinde
Și ochii tăi, aici, în fruntea mea.
Căci asta e iubirea cea mai mare,
Să vezi cu ochii celuilalt, adânc,
Iar când nu e cu tine și te doare
Să-i simți în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.
Așa simt eu acum când ești departe
Și nu mai știu e noapte sau e zi,
Te țin aici pe viață și pe moarte,
Te văd că mă și tem că vei orbi.
Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă,
Ca pe-o lumină vie te aștept,
Dar stânga mea, de dorul tău, mă lasă,
Smulgându-mi parcă inima din piept.
Nici nu mai știu, e iarnă sau e vară,
Privirile ni s-au unit de tot
Rămân aici, dar am fugit afară,
Te-aș părăsi cumva, dar nu mai pot.
Zăpezi și flori trăiesc împreunate,
Miracol și coșmar, la fel, așa,
Cuțitul alții mi-l înfig în spate,
Tu ai privirea în privirea mea.
Și poate că aceasta e iubirea,
Nu numai gelozie și asalt,
Ci să-ți modifici într-atât privirea
Încât să vezi la fel ca celălalt.
Profeții însă iată ce-mi arată:
Te sorb din ochi, precum și tu mă sorbi,
Și ne vom cheltui lumina toată,
Îngenunchind sub cer ca niște orbi.
poezie celebră
de
Adrian Păunescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice