Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
nu-l cunosc, dar aș vrea
pe o lumânare ce-mi părea înaltă cândva
erau inscripționate semne
lumina cobora căutându-mi fruntea și nu știu
dacă eu creșteam sau
lumânarea scăzând ardea semnele până ce
deveneam egali
în punctul acesta am înțeles zilele mele
caractere stranii, de azi voi fi eu mai înalt
tălpile, pământul răsturnat din care
vor crește ierbi noi, semne
în număr de nouă cuvinte am descris viața mea
mai sunt alte trei pentru împlinirea zodiei
iubire, adevăr, menire
triunghiului acesta îi caut laturile, unghiurile
mișcarea
ceasul meu este 11:59 noaptea, va începe
o altă zi
mă va speria precis un cer prea senin
un pământ prea gol, niciun drum trasat iată
un toiag crește alb
din dreapta mea ca o prelungire de os
triunghiul rotește inima, corul nu-L cunosc
dar aș vrea
pentru că El a scrijelit semnele, a aprins
și nu de la jumătate fitilul subțire
la «ceva» probabil S-a gândit atunci !
poezie
de
Valeriu Barbu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice