Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
În mine, ca român, istoria e strâmbă
În mine, ca român, istoria e strâmbă,
Prin inima-i sunt garduri de noroi,
Adevărul stă în crucea sfântă
Dar și ea, Doamne, a uitat de noi.
Privirea mi-e arsă de durere,
Nici un lucru nu-i la locul lui,
Zăpada are urme-adânci de sânge,
Pete flori, de-a lungul Prutului.
Ne-am îmbrăcat păcatul peste suflet
Și adevăr am spulberat în hău,
Trec timpi înalți întru falsificare
Că nimic din casă nu-i al meu.
Vin hapsânii să ne mute steagul
Cetății printre morți și printre vii,
Pâinea să ne-o fure de pe masă,
Să lase-n urmă pulberi și orgii.
Unde merge clipa întristării,
Drumurile toate unde duc?
Peste noi vin clipe alarmante,
Pe care pantă-a viții s-o apuc?
Chiar oglinda țării este strâmbă,
Am trupul răstignit în două zări,
Am ochii cu broboane de-ntuneric
Din adânc de furtunoase mări.
În mine totu-i doar o strâmbătate
Nimic nu va rămâne mult așa,
Vom întrupa trecutul într-o pâine
În miezul cărei crește țara mea
Rotundă și gustoasă peste timp,
Vom învinge din rărunchi hapsânii
De ne-or linge rănile, durerea
Când supuși la lună latră câinii.
În mine, ca român, totul e sfânt:
Liniște, belșug, îndestulare
Și mult mai mult în cer cu sârg
Pun porumbeii vieții ca să zboare!
poezie
de
Marin Moscu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice