Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
De fapt, oamenii iubesc vărsarea de sânge, dar nu au curajul să o spună pe față. Într-unul dintre romanele existențialiste este povestit un incident care este aproape adevărat. Un om este adus în fața justiției pentru că ucisese un străin care stătea pe o plajă. Nu-l văzuse niciodată înainte pe acel străin. Nu l-a ucis pentru banii săi. Nu știa nici măcar cum arată, fiindcă l-a ucis de la spate, cu un cuțit mare. Ei nu se mai întâlniseră, deci nu era o chestiune de dușmănie. Nu erau nici măcar familiari; nu-și văzuseră fețele unul altuia. Magistratul nu-și dădea seama ce se petrecuse, așa că l-a întrebat pe ucigaș: "De ce ai făcut-o?" El a răspuns: "Când l-am înjughiat, a țâșnit o fântână de sânge din spatele său. A fost unul din cele mai frumoase clipe pe care l-am trăit vreodată. Știu că prețul va fi moartea mea, dar sunt gata să-l plătesc. A meritat. Mi-am dus întreaga viață în plictiseală, fără nici o incitare, fără nici o aventură. În final, am decis să fac ceva. Iar acest fapt m-a făcut vestit în lume. Poza mea este în toate ziarele. Sunt cât se poate de fericit că am făcut asta." Nu era nevoie de nici o dovadă. Omul nu nega, dimpotrivă, își glorifica crima. Justiția însă are propria sa rutină trebuia să fie chemați martori; numai cuvântul său nu era acceptat. Poate că mințea, poate că nu-l ucisese pe acel străin. Nu-l văzuse nimeni nu exista nici măcar un singur martor ocular așa că a trebuit să fie prezentate dovezile de circumstanță adunate de poliție.
citat celebru
din
Osho
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice