Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Se uită Dumnezeu la noi...
Ne mor copii, ce trist... a câta oară
Tot punem lacrimi peste vieți pierdute?
De sub durerea lor, parcă tăcute,
Cuvintele... nu știu nici să mai doară.
Ii plângem azi, iertăm... ș-apoi tăcerea
S-așterne peste noi ca un blestem;
O letargie, din care nu putem
Să mai ieșim, să ne-alungăm durerea.
Și lângă noi... o moarte blestemată,
Răsare, precum pirul, peste tot.
Nemernici, o hrănesc atât cât pot,
Cu lăcomia lor.. nemăsurată.
Se uită Dumnezeu... și nu-nțelege,
Ce s-a-ntâmplat? Sub care legământ,
Robiți durerii, îi ducem în mormânt
Intr-o tăcere mută? Care lege...
Dă dreptul să luăm vieți nevinovate?
Să ne hrănim cu ele, neputința...
Sfidăndu-ne și teama și conștiința,
Că vom plăti, odată, pentru toate.
poezie
de
Marin Bunget
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice