Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Tâlhar la drumul mare
I
Un vânt întunecat se zbucima-n copacii vuitori,
Luna era năluca unei corăbii strivite printre nori,
Drumul, o dungă palidă peste posacul bărăgan;
Iar tâlharul la drumul mare venea călare
Călare călare
Tâharul a venit călare și-a oprit la vechiul han.
II
Pe cap purta tricorn francez, avea guler de dantelă sub bărbie,
Pantaloni fără-o încrețitură și haină de catifea vișinie;
Cizmele-i lungi până la pulpe, croite din cea mai fină piele,
Sclipeau în noapte-împrăștiind mărgăritare ;
Pistolu-i era gravat cu mărgăritare,
Iar pe mânerul spadei luceau mărgăritare, sub cerul plin de stele.
III
A bătut în poarta hanului cu lumini stinse, întâi ușor,
Mai tare-apoi, a lovit cu biciul în obloanele-nchise cu zăvor;
A fluierat o melodie la fereastra unde-l aștepta,-într-adevăr,
Cu ochi negri și frumoși fata stăpânului,
Bess, fata stăpânului,
Ce-și împletea o panglică roșie ca dragostea în păr.
IV
Neagră precum bezna, o portiță la grajduri s-a-întredeschis
Unde Tim, grăjdarul, asculta livid, de friguri reci încins;
Îi răzbătea gelozia în ochi, cum, prin cețurile nopții, farul;
Căci o iubea pe fata stăpânului, cea cu buze roșii,
Pe Bess, fata cu buze roșii;
Pitit ca un câine-n întuneric, asculta tot ce spunea tâlharul
V
"Încă un sărut, frumoasa mea iubită, căci plec la vânătoare,
O să mă-ntorc în zori, cu aur, și-o să-ți mai cer o sărutare;
Dar de m-or urmări poterași cât de lungă-i ziua și cât de largă zarea,
Atunci caută-mă la lumina lunii,
Așteapta-mă la lumina lunii,
Voi veni la tine chiar dacă iadul îmi va-aține calea."
VI
S-a ridicat în scări; din șea abia dacă ajungea la mâna ei;
Bess și-a desfăcut părul lăsându-l să cadă pe fereastră! Scântei
I s-au aprins în ochi când catifelate talazuri de mătase l-au atins;
I-a sărutat inelele parfumate sub razele de lună;
(O, dulci, negre valuri sub razele de lună!)
Apoi a tras de frâu și s-a pierdut sub lună în galop întins.
PARTEA A DOUA
I
N-a revenit în zori, nici la amiază, dar Bess îl aștepta ca-ntotdeuna;
Când, iată, după asfințitul soarelui, înainte să răsară luna,
Pe drumul, dungă galbenă traversând stacojiul bărăgan,
Soldați în haine roșii veneau în marș
În marș în marș
Oamenii regelui George veneau în marș și au oprit la han.
II
N-au zis o vorbă stăpânului, dar i-au băut berea din beci,
Iar fiicei i-au pus căluș și i-au prins brațele în lanțuri reci;
În genunchi, la geam, doi soldați potriveau a armelor cătare!
Stătea de veghe moartea lângă fiecare geam
Însăși iadul aștepta lângă cel mai vânăt geam;
Iar Bess putea privi, prin geam, drumul pe care el va veni călare,
III
Căci, cu chicoteli vulgare,-o legaseră să-aibă vedere-afară,
Ȋi sprijiniră-o pușcă de trup, cu țeava sub sâni, și-apoi strigară:
"Acum, privește-atentă!" și-au sărutat-o.
Ea parcă-auzea un mort vorbind și a apucat-o jalea
Atunci caută-mă la lumina lunii,
Așteapta-mă la lumina lunii,
Voi veni la tine chiar dacă iadul îmi va-aține calea."
IV
Și-a răsucit brațele-ncercând să scape din strânsoare!
A tras de mâini pân' ce-a simțit curgând sânge și sudoare!
Așteptau în beznă, încordați, iar orele treceau cu mers de raci.
Deodată, târziu, în miez de noapte,
A simțit rece, în miez de noapte,
Că l-a atins! În sfârșit, ajungea cu-un deget la trăgaci!
V
Cu vârful doar, dar era deajuns! A rămas apoi cu bustul drept,
Atentă la sunetele nopții, cu țeava armei rezemată-n piept;
Nu se mișca, stătea-ncremenită în liniștea deplină.
Iar drumul se-ntindea pustiu sub lumina lunii;
Drept și pustiu sub lumina lunii;
Toată ființa-i se ruga ca-n acea noapte iubitul să nu vină.
VI
Trop-trop; trop-trop! Oare-au auzit tropotul copitelor de cal?
Trop-trop; trop-trop! Erau surzi? Chiar nu-auzeau un sunet așa clar?
În josul șleaului, pe sprâncena dealului, sub lumina lunii
Tâlharul la drumul mare venea călare,
Călare, călare!
Soldații priveau prada! Ea stătea dreaptă, cu ochi arzând precum tăciunii!
VII
Trop-trop, în liniștea-înghețată! Trop-trop, ecoul răsuna în noapte!
Se-apropia, era aproape! Pe chipu-i ardeau patimile lumii toate!
Ochii i s-au mărit deodată, de lacrimi luminoase grei;
Apoi degetul s-a mișcat în lumina lunii,
Muscheta a vibrat în lumina lunii,
Pieptul i-a tresăltat în lumina lunii și l-a avertizat cu moartea ei.
VIII
El s-a întors; a galopat spre vest; căci nu știa că Bess zăcea cuminte
Cu capul pe muschetă,-ngenuncheată-n propriul sânge roșu și fierbinte!
În zori când a aflat, fața-i a căpătat paloare de-un vânăt cadaveric:
Cum Bess, fata stăpânului,
Bess cu ochii negri, fata stăpânului
Și-a vegheat iubirea sub lumina lunii, și-a murit acolo-n întuneric.
IX
Înapoi, a galopat într-un vârtej nebun, strigând blesteme către cer;
Drumul alb fumega-n urma lui, sabia sclipea-naltă-n al dimineții ger!
Spre-amiază, pintenii erau roșii de sânge; haina-i vișinie
S-a-nroșit când l-au doborât la drumul mare,
Ca pe-un câine l-au doborât la drumul mare,
Și-acum zăcea-n sânge, cu guler roșu de dantelă sub bărbie.
X
În nopți de iarnă, se spune, când bate vântu-n copacii vuitori,
Când luna-i năluca unei corăbii strivite printre nori,
Când drumul e-o dungă palidă peste posacul bărăgan,
Un tâlhar la drumul mare vine călare
Călare călare
Tâharul vine călare până la poarta vechiului han.
XI
Bate în poarta hanului cu luminile stinse, întâi ușor,
Mai tare-apoi, lovește cu biciul în obloanele închise cu zăvor;
Fluieră-o melodie la fereastra unde-l așteapta,-într-adevăr,
Cu ochi negri și frumoși fata stăpânului,
Bess, fata stăpânului,
În timp ce-și împletea o panglică roșie ca dragostea în păr.
poezie
de
Alfred Noyes
, traducere de
Petru Dimofte
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice