Idea de ordine la Key West
Dar sunet și atât. Însă era mai mult de atât,
Mai mult chiar decât vocea ei și a noastră printre
Rafalele de apă și de vânt lipsite de orice însemnătate,
Dincolo de distanțele ostentative, de bronzul umbrelor cățărate
Pe cele patru orizonturi, de atmosferele muntoase
Ale cerului și ale mării.
Contenind, vocea ei era cea care făcea
Cerul să pară dureros de intens și de acut.
Ea era singurul făurar al lumii
În care cânta. Și când ea cânta, marea,
Oricare i-ar fi fost sinele, devenea însăși esența
Cântecului ei, pentru că ea era creatorul. Apoi noi,
În vreme ce o urmăream cum înainta acolo, singură,
Înțelegeam că nu a existat niciodată o lume pentru ea,
Exceptând lumea pe care o cânta și pe care, cântând, o făurise. Ramon Fernandez, spune-mi, dacă știi,
De ce atunci când cântecul a luat sfârșit și noi ne-am întors
Spre oraș, spune-mi de ce luminile translucide,
Luminile navelor de pescuit la ancoră,
Cu lăsarea nopții, tăind oblic aerul,
S-au înstăpânit asupra nopții, tranșând felii din mare,
Stabilind zone emblemă și axe de foc,
Rescriind, descântând, adâncind noapea?
|
Module dinamice