Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Plaja de la Dover
Marea e calmă-n seara asta. O lună plină
Plutește peste ape. Este ora mareelor înalte.
Sclipește și-apoi se stinge o lumină
Pe coastele franceze; stâncile Angliei, solide,
Licăresc, dincolo de golful adormit.
Vino la fereastră, aerul serii e plin de nestemate!
Lângă lunga linie-înspumată, spre răsărit,
Unde marea întâlnește pământul luminat de lună,
Ascultă! Ascultă mugetul scrâșnit al pietrișului
Rostogolit spre larg și-apoi depus de valuri, rând după rând,
Pe țărmul cel abrupt, cu scoicile-împreună;
Ascultă cum se-nalță, cum cade și cum se-înalță iarăși
Într-un tremolo-înăbușit, predominând
O notă întotdeauna tristă căreia-i devenim și noi tovarăși.
Sofocle, cu multă vreme înainte,
A auzit același vuiet pe faleză, la Egeea,
Și, reflectând asupra condiției umane, i-a venit în minte
Că viața e un ritm, flux și reflux. Juruiți aceluiași acord,
Și noi descoperim, departe, în Hiperboreea,
Gânduri ascunse-n sunetele mării aici sub cerul de la nord.
Marea Credinței
A fost odinioară plină ochi, iar trupul ei rotund
Era încins cu un brâu imens de falduri albe.
Tot ce-auzim acum e doar
Melancolia ei fără de leac, oftatul ei profund,
Pierzându-se-n răsuflarea rece-a nopții,
În indiferența vitregită de hotar,
În singurătatea împietrită-a lumii.
Hai, să punem cărțile pe masă,
Unul cu celălalt, o, dragoste! Lumea care pare să se fi deschis
În fața noastră ca un tărâm de vis,
Atât de promițătoare, de nouă, de frumoasă,
Nu oferă nici bucurii, nici pace, nici iubire, nici lumină,
Nici certitudini, nici la durere sprijinul cel mai minuscul;
Iar noi, confuzi, trăim aici ca pe-o câmpie la crepuscul,
Răvășiți de spaime,-n permanentă încleștare inutilă,
Unde ignorante oști se-încaieră-într-o noapte eternă și meschină.
poezie celebră
de
Matthew Arnold
, traducere de
Petru Dimofte
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice