Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Monolog în anotimpuri
Gândurile ce mă inundă
pot fi stele de zăpadă,
fulgi ce cad continuu
peste drumuri înghețate,
pot fi vânturi obosite
răscolind copacii goi.
Sau vârtejuri înăsprite,
ce gonesc sub nori de plumb,
cai focoși, înhămați la sănii albe
printre brazii falnici.
Gândurile pot fi contopite
într-un dor de ploaie,
ca un cântec de izvoare,
murmurate de copii
ce se aud dinspre munte
către văile în ceață.
Zgomote nepercepute
plesnesc în muguri verzi,
clinchete de clopoței
peste albii ghiocei,
iarba care încolțește
printre turme de mioare.
Gânduri către soare
ce atârnă sub azur,
adiere blândă,
ce aleargă peste lanuri,
gânduri ce se coc sub tâmplă
în idei de foc,
se desprind din mine peste tot.
Văd în mine morarul ce așteaptă
carele pline de rod.
Gândul e dorință
de viață și soare,
copilul minune din mine,
e murmur și tril fără cuvinte
ce se înalță măreț
încununat de natură.
Gândul șoptit de pădurea
desenată în amurg,
cuvântul, comoara tăcerii,
se scurge
ca vinul în pocale de aur.
Sunt singur, copac rătăcit
Aștept veșmântul,
Veșmânt ruginiu.
Privesc în mine
abătut și slăbit
și-mi adun puterea
scuturându-mi spinarea
de atâta muncă.
Gânduri vii,
gânduri multe,
pogorâte din înalte altare,
sub aripi de îngeri,
aripi albe,
sub care
mă voi odihni!
poezie
de
Sorin George Vidoe
din
Hohotul Alb
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice