Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Mergeam în pustiu
Mergeam în pustiu, nu aveam ce bea,
mi-am tăiat venele, mi-am potolit setea,
mi-am sfâșiat pieptul, am scos inima, a venit o hienă,
mi-a lipăit-o, mi-a mistuit-o,
am plecat de acolo, așa cum eram, fără inimă,
am trăit o viață, aceasta era partea superioară a machetei.
Duioșia este un act de agresiune, viclean,
Urăște-mă, diavole, nu mă accepta,
Eu sunt mereu același, neîmblânzit ca lupul,
Liber ca vulturul,
Fratele lipitorii, al șarpelui pândesc,
Vor să vorbească, ei vor striga,
Între noi se află omul umil.
Cine e acea ființă divină. Ce taină caută?
E Maldoror, nu l-ați recunoscut?
Privirea lui este blândă și adâncă.
Pleoapele lui însoțesc adierea.
Mergeam în pustiu, nu aveam ce bea,
mi-am tăiat venele, mi-am potolit setea,
mi-am sfâșiat pieptul, a venit o hienă,
mi-a lipăit-o, mi-a mistuit-o,
am plecat de acolo, așa cum eram, fără inimă,
am trăit o viață, aceasta era partea superioară a machetei
Se încarcă o altă viziune, o barde, bard,
Poetul, prin acest volum selectiv, elegant, impozant,
ar putea deveni celebru, Numele profesorului, Profesorul de fericire,
Vocea profesorului, Viața de profesor, Mers în pustiu sau Căutarea lui Dumnezeu,
Adesea între ore solitare, Abis sau a șaptea poartă, "Opera Omnia",.
Greu, târziu, poate la sfârșitul re-lecturilor, îți dai seama că
autorul este un EU apostat, proscris,
urmărit, vânat de un "wanted" afișat pe
toți pereții, iar căutatul și vânătorii se uită simultan la același
afiș. Un spirit non-conformist, de Gavroche incorigibil,
traversează poezia. un antagonism genetic la toate forțele
inerțiale, rutiniere, fără putința de a se atenua.
Incontestabil, el are o vocație a insurgenței,
a opoziției și chiar a opoziției fără revoluție,
ca atitudine umană și poetică.
Altfel, frecventează alternativ și Infernul (existențial) și
Paradisul (erotic), evitând lumea intermediară a Purgatoriului.
Autorul chiar nu evită angajarea de partea libertății baricadei, ca în
acest pamflet cu adresă sigură: "În copilărie mă-nduioșa eroismul /
Omului roșu, / Când a murit tatăl omului roșu, lumea plângea. / Nu
toată lumea. / Am aflat multe, prea multe / Despre omul roșu, / s-a
făcut mititel omul roșu. / Acum eu nu iubesc culorile uni, / Roșu,
negru, brun, verde, galben, / Iubesc curcubeul, Aurora Boreală, țărmul
mării, / Ochii iubitei, zăpezile de pe Kilimandjaro, / Stelele, chiar
stelele, sunt un lunatic, / Dar, uneori, câte un om cu suflet roșu sau
negru / Îmi trimite depeșe falsificate, îmi scrie înjurături / În
versuri, omul roșu se crede democrat, / Reformist și revoluționar,
talentat și chiar / Avangardist, uneori îl roade o veche invidie, / O
ține înainte, a schimbat pistolul pe un computer / Omul roșu nu va
muri niciodată. Venind cu treabă din Epir, / La
subțioară cu Shakespeare, / Vorbind cu Hamlet, Rosenkranz, / Cobor din
tren la Târgu Neamț, / Unde se scrie elegant / Despre fazani, despre
neant, / Iar la sfârșit n-aveam un sfanț / Și, doamnă, azi suntem
amanți. Marțianul vine din provincii, / Trece liniștit prin catedrală, /
Seamănă puțin și cu Da Vinci, / E născut pe-ascuns de o vestală. / Pare-apatic
uneori, pentru derută, / Poartă măști, e hărțuit, însă degeaba, /
Marțianul are o față slută, / Nici oglinda nu-l suportă, oarba. / El
nu i-a citit pe Kafka, / Nici pe Cărtărescu, Llosa, / Marțianul doarme
pe Relaxa / Și nu gustă poezia, proza.
poezie
de
Boris Marian Mehr
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice