Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Nedreptate divină
Nu știu cum le-ai dat Tu, Doamne, unora noroc cu sacul,
Eu, la șaizeș'cinci de toamne, mă crucesc ca tot săracul,
Auzindu-i și prin piață cum se plâng, fără temei,
Că, noroc n-avură-n viață, de când sunt ei, la femei!?
Fi'ndcă, după cum văd treaba, mitocani, bețivi sau chiori,
Și cum dracu' și-a pus laba,-s însurați de șapte ori,
Tot la fel, și divorțați, cum mi-au spus-o ei, pe șleau,
Mari bascule de bărbați, că... noroc în viață n-au!
Blonde, brune, platinate, ochi albaștri, verzi, căprui,
Mai cuminți, mai deocheate, cum e Leana nu știu cui,
Și-au avut... fără mișto, unele cu un mijloc,
Și ce pept, și ce popo', de... sub plapumă luau foc!
De-aia, tot gândind, Părinte, fiind vorba de noroc
Și femei, ca om cuminte, mi-a rămas mintea în loc,
Fiind... cum ești informat, în patru'j-de ani și-o vară,
Doar o dată însurat, cu aceeași Mărioară,
Așa că, Ți-o spun și basta, că nu sunt trăit în crâng!
Poa' să zică-orice nevasta, fi'ndcă eu tre' să mă plâng,
Socotind, dintr-un condei... fără glume, caragață...
Că, de fapt eu, la femei, norocos n-am fost în viață!
poezie
satirică
de
Valeriu Cercel
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice