Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Christine Daae
: În momentul acela eram și eu, și umbra în fața altarului și razele lunii cădeau drept la picioarele noastre prin vitraliul absidei. Cum nu-i dădeam drumul, umbra s-a întors și, prin pelerina întredeschisă, am văzut, domnule comisar, cum vă văd pe dumneavoastră acum, un înspăimântător cap de mort care mă sfredelea cu o privire în care ardeau focurile iadului. Am crezut ca am de-a face cu diavolul însuși și, în fața acestei apariții de dincolo de mormânt, inima mea, în ciuda curajului de până atunci, slăbi și nu mi-am mai amintit nimic până în momentul în care m-am trezit în micuța mea cameră de la hanul Le Soileil Couchant.
replică
din romanul
Fantoma de la Operă
de
Gaston Leroux
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice