Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
În sat
În sat, pe-o uliță pustie
Trece-un bătrân... ades clipește.
Parcă e mult prea lungă calea...
Povara-i grea... Și se oprește.
Își face semnul crucii... Iată!
Deodată pare că asudă...
Mai șterge-o lacrimă ce-i pică
Pe chipul obosit de trudă.
Și merge iar. În drum zărește
O mogâldeață... un cățel...
Se-apleacă, mângâindu-l tandru,
Apoi, bătrânu-l ia cu el.
Își vor uni singurătatea
Și împreună vor mâncă,
Îl va păzi-n tăcere noaptea
Și de blestem îl va scăpa...
Căci ce amară e tăcerea
Când n-ai cu nimeni a vorbi!
Doar el, un biet cățel o știe...
Cu duioșie îl privi...
Îl ia în brațe, îl privește...
Pornesc în drumul către casă,
Spre nicăieri, un om și-un câine...
Ce viață Doamne, oh, ce viață!
În dimineața următoare,
Un trecător pe drumul drept...
Străin! Se șterge pe picioare
De praful greu. L-apasă-n piept
Un dor de casa părintească,
De apa rece de izvor...
- Tăicuță, m-am întors acasă!
De voi, de sat îmi este dor!
Dar unde-i mama?! Pâinea caldă?!
Pe masă-i doar un blid... Atât!
- Oh, fiule, spuse bătrânul,
Să te aștepte n-a putut.
În ceasul ultim al tăcerii
A luat fotografia ta
Și-a plâns amar, a plâns măicuța,
S-a stins tăcut precum o stea.
Oh, tată, iartă-mi neputința!
Măicuță, n-am putut veni
Să-mi iau adio de la tine,
Însă mereu te voi iubi!
- Zadarnic plângi acum copile,
Vezi?! Doliul flutură în poartă
Și mama... mama nu mai vine!
Poate că-i încă supărată!
- Străinătatea bat-o vina,
Străinătatea m-a furat,
Mă iartă tată, iartă-mi mamă!
Știu că doar eu sunt vinovat...
poezie
de
Rodica Nicoleta Ion
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice