Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Liniștea nopții
A tăcut și ultima boare de vânt,
S-a scurs și ultima lacrimă din cer,
A rămas pământul ud,
Și datina amintirilor din el.
Deschid larg geamul către infinit,
Pătrundă-n casa mea al tăcerii lung fior,
Ascult, și nu aud decât un vag suspin,
E visul meu, mă cheamă la un lung festin.
Întunecat e cerul, liniștită-i noaptea mea,
Au adormit, bătrânii mei copaci, și nu mai freamătă nici iarba,
Și păsările ce mi se jucau în geam, m-au salutat de noapte bună, și au plecat,
Iar liniștea s-a așezat pe strada mea.
Inima îmi bate marșul clipelor trecute,
Din amorțire se revarsă acum asupra mea,
Atotstăpânitoarea noapte, adâncă, rece, grea,
Și dragostea din ea.
Voiesc s-aud un strop de apă suierând,
Voiesc să văd un licăr, din îndepărtata lume a cerului etern,
Voiesc să aud o clipă, un vers, un simplu cânt,
Voiesc să-mi spună marea, că nu am devenit un surd profund.
Dar liniștea mă înconjoară c-o ignoranță sfidătoare,
Ce lucește în a lunii blândă-nfățișare, patina nopții adormire,
Dar eu respir, trăiesc, învăț, visez,
Oh... ce slabă consolare.
Voi căuta fără odihnă să-nțeleg a nopții farmec,
Sunt tot mai darnic, primește-mi noapte taina, fără remușcare,
Te văd și simt puterea ta, probabil e aceiași dragostea în ea,
Ce-o înfășori în jurul meu și-mi faci cadou, o scurtă ploaie.
poezie
de
Dan Coblis
din
Fluturi de zăpadă
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice