Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Absențe
Deșarta voluptate și sărmanul mister
De-a nu fi văzut.
Te știu, culoare a copacilor și-a orașelor
E între noi obișnuita transparență
Dintre privirile scăpărătoare.
Ea se rostogolește pe pietre
Așa cum se leagănă apa.
De-o parte a inimii mele fecioare se-ntunecă,
De cealaltă parte mângâietoarea mână se-așază
pe coapsa colinelor
Curba unui fir de apă dezlănțuie această cădere,
Această-nvălmășire de oglinzi.
Lumini de precizie, nici nu clipesc din ochi,
Nu mă clintesc,
Vorbesc
Și-atunci când dorm
Mi-e gâtul un inel cu parafă de voal.
II
Ies la braț cu umbrele,
Sînt jos cu umbrele,
Singur.
Mila e mai sus și poate rămâne foarte bine acolo,
Virtutea îți dă ei înșiși sânii de pomană
Și grația s-a-ncurcat în plasele pleoapelor ei.
E mai frumoasă ca statuile de pe marginea treptelor,
Mai rece
E jos cu pietrele și umbrele.
Am ajuns-o din urmă.
Aici lumina dă ultima ei bătălie.
Dacă adorm, adorm ca să nu mai visez.
Care vor fi atunci armele triumfului meu?
În ochi-mi larg deschiși mijește soarele.
O, grădină a ochilor mei!
Sunt toate fructele aici ca să închipuiască flori,
Flori ale nopții.
O fereastră de frunze
I se deschide fără veste-n obraz.
Unde-mi voi pune buzele, natură fără țărmuri?
E mai frumoasă o femeie ca lumea în care trăiesc
Și închid ochii.
Ies la braț cu umbrele,
Sînt jos cu umbrele,
Și umbrele m-așteaptă.
poezie
de
Paul Eluard
din
Cele mai frumoase poezii
, traducere de
Virgil Teodorescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice