Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Când se crapă pământul, să nască
Se crapă-n ramuri neaua iernii din albul scurs, regenerând
La primele răcori de cald ca un porumb de floricele
Și parcă mintea scapă frâie, visând călătorit arzând,
Iar inima ar plezni nebună să-mi iasă toate-n păr, pe piele.
E-un freamăt presimțit oriunde și picuri verzi se sparg în foi,
Ninsoarea se pornind petale din must de sevă-n capilare,
Ce urcă amintiri din huma de alți de-ai noștri, precum noi
Ce își țin iar inima-n palme, s-o dea, cum pomul își dă floare.
Se varsă șipuri uriașe, pe simțuri, inundând parfum
Până ar plezni și piept de dulce, de atâta ploaie de miresme
Și clopoței cu trei ovale se pleacă sfioși lângă drum,
Pierind tăiați de toporași și-n șir apoi, pufoase iezme.
Din griul gloss, sau ceruit, se văd topazuri de acadele,
Înfipte în reavăn de-o mochetă întinsă suluri peste brun
Și-n zări e-un zumzet, un concert, de faguri roi și păsărele,
Iar mintea-n zbor pleacă și ea... Sunt tot o muzică, răsun!
poezie
de
Daniel Aurelian Rădulescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice