Am uitat pe ce brațe mi-a stat capul până-n zori
Am uitat pe ce brațe mi-a stat capul până-n zori
Și ale cui au fost. Nu-mi amintesc și basta,
Unde și ce buze-am sărutat, de-atâtea ori;
... dar ploaia e plină de stafii noaptea asta.
Dincolo de geam se așteaptă poate un răspuns,
Iar nesomnul din sânge recheamă din trecut
Ecoul dulce-al unor voci nu stinse îndejuns,
Rememorând parfumuri, mirosuri de demult.
Astfel stau iarna singuri copacii pe coline,
Fără-a ști ce păsări i-au părăsit anume,
De ce-n albastrul ochi al bolții atâta ger e:
Eu nu mai știu să-mi chem iubirile pe nume,
Tot ce știu e că vara mai cântă-un pic în mine
Și că, apoi, eu însămi voi deveni tăcere.
|
Module dinamice