Clic în câmp, apoi CTRL+C pentru a copia codul HTML
Nostalgic clasicism
Privește în jos peste monoclu, cu palma la lavalieră,
Cadranul ceasului, cu lanț din buzunar de vestieră
Și se îndreaptă, dos arcat, semeț, stăpân pe auditoriu
Dintre amici, ce-i urmăresc un gest subtil, premonitoriu,
Apoi își drege glas un pic, din guturalul sacadat
Și-și spune clar, cu voce calmă, precis și fără răspicat,
Părerea sa despre onoare, din țara sa, ce-i afectată
De un început de mojicism proletarist și judecată
De-o pierdere de bunul simț, de manierele alese,
Ce tot încep să se strecoare printre jurnale noi, să pese
La Europa dinspre vest, ce-a fost odată loc de școală
De franțuzism, dans vienez și acum presimte, ca o boală,
Ce infectează dinspre ruși, c-o seceră și c-un ciocan
Și prinde, vezi, printre vecini, la sud Carpatico-Balcan...
E-un pic de tremur în vocale, ca de-un pierdut ireparabil,
Ce mintea sa, de gentleman, găsește sigur lamentabil
Și încearcă o previziune, ce ascunde în parte în conștiință,
Spunând doar că popor începe să-și piardă-ncet a sa credință!
Se uită cald la cei din jur și parcă îl trece un fior,
Că se va pierde o zi de toți, așa cum sunt, 'ntr-un viitor...
E-un ultim personaj de vis, ce-l am în minte, de la tata
Când era mic și-a fost odat' băiat, ce le dădea înghețată,
El care-a moștenit și ceas, onoarea, cultul de mândrie,
Statura dreaptă, spusul calm, atâtea-n mintea-mi încă vie
Și-un dor nebun, de ce s-au dus și-i caut, mai mondeni, cinstiți,
Dar nu-i găsesc și doare rău, că-s mulți acum din cei pestriți,
Cu răsărit, nu simbol gând, ce-mi lasă așteptări pierdute...
Și-s așa singur, să mă bat, să recâștig din nou redute!...
poezie
de
Daniel Aurelian Rădulescu
cadru cu linie simplă
cadru cu linie întreruptă
cadru cu linie punctată
cadru cu linie dublă
cadru cu linie canelată
cadru cu linie reliefată
cadru coborât
cadru ridicat
fără cadru
albastru
verde
roșu
purpuriu
azuriu
auriu
argintiu
negru
|
Module dinamice